Interviu cu Valentin Talpalaru

 

Un poet respira, dar respira si prin ochi, si prin auz, prin pipait, mai ales prin sentiment

          Literatura imi ocupa tot timpul

Duminica asta am avut sansa sa-l cunosc pe unul dintre cei mai buni poeti ieseni, cu care am stat de vorba despre Iasi, poezie si cultura. Valentin Talpalaru, poet si membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, mi-a dat sansa sa-l cunosc ca fiind o persoana de o bunatate aproape iesita din comun, permanent cu o carte la el si un vorbitor extraordinar

 Nihil sine deo..nimic fara Dumnezeu

 

Birzoi Iulian: De unde aveti aceasta pasiune pentru poezie si cum ati descoperit-o ?

Valentin Talpalaru: Pai, nu stiu de unde am aceasta pasiune, pentru ca izvorul, locul, muzica si sursa este intotdeauna necunoscuta si scapa intelegerii noastre. Unii zic ca este un har, altii zic ca este inspiratie, altii zic ca e dar de la Bunul Dumnezeu. Nu stiu, probabil ca poezia se naste genetic in fiecare, este latenta acolo, face parte din structura spirituala a fiecaruia si se dezvolta odata cu spiritul lui. Si, de unde mi-ai dat seama? Mi-am dat seama in momentul in care a fost impactul cu cartile de versuri. La prima lectura, sigur am simtit dincolo de pasiunea pe care o are orice copil fata de proza, fata de aventura, fata de scince-fiction. Am simtit ca intre mine si poezie este o relatie speciala in momentul in care mi-a picat in mana, sa zicem prima carte de versuri care mi-a si placut foarte mult, m-a si marcat. M-a marcat in primul rand din punct de vedere vizual. Se numea, daca nu ma insel eu, “Copii de pe strada mea” sau cam asa ceva, scrisa de Tiberiu Ultan. Tiberiu Ultan, care este un scriitor al prolecultismului. Noi ne-am dezis in mare parte de el, dar aceea era o carte superba, cu un copac pe care erau cocotati o puzderie de copii, asa cum erau si tancii de pe strada mea, tot timpul eram catarati in copaci, si mi s-a parut..cum sa zic eu..ceva deosebit faptul ca iata, o atmosfera. Iata, zic eu, grupul acela de copii poate fi descris si altfel, cu versuri, simplu, mai plastic, deci probabil ca de acolo s-a declansat, nu conta autorul si cartea, dar pobabil ca contactul acesta cu poezia m-a catalizat cumva.

BI: Credeti ca exista vreo relatie intre poezie si Dumnezeu ?

Valentin Talpalaru: Evident ca exista. Nihil sine deo..nimic fara Dumnezeu. Desigur, nu picati aici in misticism, fiecare are o relatie speciala cu divinitatea, din cand in cand ne verificam aceasta relatie prin institutiile religioase, iar fiecare are o ratie, iar poetul cu siguranta ca o are in mod special. El traieste probabil relatia cu divinitatea si cu Dumnezeu, mai intens si altfel probabil.

BI: Cum credeti ca este primita poezia dumneavoastra ?

Valentin Talpalaru : Pana acum, sa bat in lemn, a fost destul de bine primita, rasplatita cu cateva premii, apreciata. N-am prea avut parte de cronici negative la cartile mele. Sigur, inainte de toate, eu eram cel nemultumit, mai slefuiesc cate o fateta, mai adaug, ma mai verific. Evident, citesc multa poezie, pentru ca mai sunt autori care spun “Nu citesc poezii, ca sa nu fiu influentat”..cum sa fii influentat in momentul in care ai propria personalitate ? Aceasta este o aberatie. Pana acum, poezia a fost primita bine, unde este locul meu habar n-am, altii il spun. Eu nu sufar nici de modestie, dar nici de megalomanie. Sunt ceea ce sunt, Dumnezeu sa ma ierte pentru ca preiau formula..sau ca sa fiu mai exact, sunt cat sunt.

BI: Aveti un slogan sau vreo imagine cheie care sa va defineasca stilul ?

Valentin Talpalaru: Probabil ca cea mai aberanta afirmatie a facut-o nenea Buffon, atunci cand a zis Le style est l’homme, stilul este omul. Adica, a zis totul si nu a zis nimic in acelasi timp. Oamenii fiind foarte diferiti inseamna ca stilul nu ar fi existat. Asa cum cred eu ca muzica nu poate fi scrisa si ascultata fara sa aiba muzicalitate, asa cum artele vizuale nu pot exista fara plasticitate si celelalte, la fel cred ca si poezia adevarata are canoanele ei, are limitele ei, legile ei. Sigur ca poezia este foarte permisiva, si accepta foarte multe experimente. Altii abuzeaza si inlocuiesc poezia cu experimentul prorpriu-zis, incat din toata povestea asta ramane de cele mai multe ori carcasa, lipsind miezul.

Ce ma defineste, nu stiu. Probabil nu dorinta de a merge catre spatii necunoscute, dar probabil ca inteleg altfel, in mod natural faptul ca poezia are oroare de un lucru : de spatiile comune. Iar eu, in ceea ce ma priveste, am oroare de spatiile comune atunci cand este vorba despre poezie.

BI : Care a fost cea mai inedita sursa de inspiratie pentru a scrie vreo opera ?

Valentin Talpalaru : Cred ca trebuie sa mai aducem cateva amendamente la intrebare. Nu exista sursa de inspiratie, exista sursa de respiratie. Un poet respira, dar respira si prin ochi, si prin auz, prin pipait, mai ales prin sentiment. Sigur ca un scriitor, o intalnire din asta de gradul zero in materie de lectura te poate da peste cap, iti poate deschide o nisa, o usa spre o zona necunoscuta, despre care habar nu aveai si care ai senzatia ca este si a ta in acelasi timp. Dar sursa, nu putem vorbi despre o sursa, pentru ca scriitorul aspira cam tot ce vede, tot ce aude, tot ce intueste mai ales, tot ce presimte si care intra in laboratorul acela intens, intra in sistemul acela de interior pe care si-l construieste el in timp, si care este deja construit, apropo de intrebarea de mai inainte legata de relatia cu divinitatea, si din care iese ce iese, asa incat sa spui ca o sursa inedita iti transmite un anumit flux de imagini, de cuvinte, de trop, de metafore.

BI : Credeti ca talentul il dobandim sau ne nastem cu el

Valentin Talpalaru : Cu talentul te nasti. Si trebuie sa facem diferenta, pentru ca exista poeti care sunt nascuti poeti, si care au scris, sa zicem in mod natural, fara sa faca eforturi, iar altii sunt poetii care s-au construit, sunt poetii de constructie, care sigur ca aveau talent, dar pe langa talentul acela a fost o lectura si o truda uriasa de a se construi. Eu cred in poetii cu talent nativ. Categoric, ei au prioritate, iar in fata poeziei sunt cei care intra si nu trebuie sa astepte in anticamera sa-si mai construiasca imaginile sa mai adune din punct de vedere teoretic elemente care sa ajute la constructia versurilor.

 

Exista o varsta biologica a poeziei, asa cum exista o varsta biologica a omului

BI : Cum credeti ca rezista poezia fata de vremurile in care traim astazi ?

Valentin Talpalaru : Asta zicea si Holderlin, celebra zicere : ”La ce bun poetii in vremuri de restriste ?” Poezia exista la modul natural in fiecare, exista oameni care scriu, exista oameni care sunt atat de sensibili incat sa o recepteze, si din punctul acesta de vedere este foarte important. Cei care recepteaza poezia adevarata sunt la fel de importanti ca si poetii, cei care scriu, numai ca cei care o recepteaza pot ramane in anonimat. Poezia exista si atata tot

BI: Ce credeti ca ar trebui facut pentru ca generatia tanara sa se reorienteze spre arta si cultura ?

Valentin Talpalaru : O buna parte din generatia tanara este orientata catre arta si cultura. Ce-ar trebui sa faca tanara generatie ? Pai ea nu ar trebui ea atat cat ar trebui sa facem noi cei care scriem, adica sa le oferim alternativa. De foarte multe ori am asistat la sondaje pe la radio. Li se oferea cate tre-patru tipuri de melodii, dintre care erau sigur si cele moderne pe care ei le fredoneaza in mod curent la discoteca, dar intotdeauna optiunea lor era catre o piesa clasica, anii 70-80. Asta spune foarte multe. Cred ca daca li s-ar oferi altfel decat didactic posibilitatea de a alege intre doua-trei stiluri, modalitati de a scrie doua-trei tipuri de poezii, cu siguranta ca ei ar putea sa descopere poezia, dar sa descopere poezia care li se potriveste pe suflet, pentru ca degeaba incerc eu sa-i bag cuiva pe gat o poezie de-a lui Arghezi, daca structura lui sensibila nu se priaza pe acel gen de poezie. Si de aceea, eu trebuie sa-l ajut cumva sa-si descopere corespondenta cu propria-i structura poetica.

Avem o enorma nevoie de activisti culturali in cel mai bun si modern sens al cuvantului. Oameni care sa provoace evenimente, care sa provoace dialoguri, dezbateri, nu cele care se fac in mod curent, pentru ca acelea se fac de pe perspectiva celui care stie absolut totul. Apare un tanar care a trecut foarte rapid prin facultate si cateva carti, poate insusindu-si si cateva notiuni teoretice cat de cat acceptabile, dupa care se dirijeaza in postura de om care da directive de conducator de cenaclu, de conducator de discutii, sau se foloseste termenul ala de “formator” sa punem, unul dintre numerosii termeni imbecili pe care ii folosim alaturi de socializare si alte prostii.

Revenind, asta ar trebui, creat alternativa, deschisa usa aia teribila si asta o pot face enorm de multi oameni. Incepand cu educatoarea care ar trebui sa mai renunte la versurile alea tampite pe care le scriu in general…Dumnezeu sa ma ierte, cu tot respectul.. educatoarele si invatatoarele, care in lipsa scriitorilor profesionisti pentru copii, se simt obligate sa scrie versuri, care sunt proaste. Ei bine, aceste versuri abunda in diverse culegeri, antologii si asta ne invata copilasii, ca sunt mai simple, mai usor de inteles. Dupa care, trebuie sa urcam mai departe la scoala primara. Eu am asistat de pilda intr-o localitate la un concurs de recitare si de teatru, la prescolari si clasele 1-3. M-au rugat sa fac parte din juriu. Si atunci vreau sa spun ca le-am zis aproape cu disperare in suflet: “Oameni buni, redescoperiti autorii autorii pentru copii”. Se duceau pentru impresia artistica, ii invatau pe copii tot felul de nazbatii care le depaseau varsta de trei-patru ori. Copilul acela mima, spunea sacadat niste fraza care pentru el nu insemnau absolut nimic.

Deci problema mai este inca una. Trebuie sa urcam treptat cu poezia, trebuie sa lucram mana de mana cu poezia pana ce ajungem la o poezie mai dificila, care sa exprime probleme de sensibilitate, de inteles, de imagine si asa mai departe, dar trebuie sa urcam biologic. Exista o varsta biologica a poeziei, asa cum exista o varsta biologica a omului, ei ele trebuie sa mearga mana in mana.

De cand in cand sunt scosi de la naftalina, vanturati “uitati asta-i specialistul”, dupa care e impachetat, pus in ladita, tras capacul, iar noi ne vedem de treaba in acelasi ritm anost si nivel superficial

BI: La sfarsitul fiecarui an, pe 27 decembrie va gasim la bojdeuca lui Creanga. Ce amintiri va leaga de autor ?

Valentin Talpalaru : Fac o paranteza. Eu invit vizitatorii de la bojdeuca pentru a realiza ce inseamna Ion Creanga pentru ei, sa faca urmatorul gest: sa stearga din memoria lor afectiva pe Ion Creanga, si sa vada ce gol imens ramane. Deci asta inseamna pentru mine Ion Creanga.

Plinul pe care il am eu acolo, pentru ca daca l-ar scoate eu as ramane cu un gol imens. Este foarte mult de discutat despre ce inseamna Ion Creanga. Ion Creanga mi-a oferit posibilitatea sa-mi retraiesc copilaria aproape livresc, dar intr-un alt mod. Si faptul ca Ion Creanga, prin bunatatea mai ales dincolo de umor, exista o bunatate, un ton blajin al prozei lui, care se lipeste, care este ca un pansament spiritual pentru fiecare. Iar lumea, este la un moment dat intr-o buna parte egala cu Ion Creanga, traieste aceleasi sentimente.

BI: Sunteti poet, muzeograf si colaborator la Radio Iasi. Mai aveti timp liber ?

Valentin Talpalaru : Ce-i ala timp liber ?

BI: Timp dedicat pentru vreo pasiune sau hobby de-al dumneavoastra ?

Valentin Talpalaru : Hobby-ul meu fiind literatura, n-am timp liber. Pentru ca literatura imi ocupa tot timpul. Asta nu inseamna ca merg pe strada si citesc, merg pe straga si scriu poeme, dar din cand in cand ochii tot asa aluneca intr-o parte, urechile la fel, neuronii isi iau viata lor agitata acolo undeva si incearca sa fixeze o idee.

Probabil ca una dintre pasiuni este cea pe care mi-am promis-o de mult timp, dar nu stiu daca in ultimii cinci am am facut-o – pescuitul. Mi-ar place sa stau pe malul apei, fara un instrument sofisticat, adica batul ala al meu din copilarie de care legam ata si chinuiam niste pestisori amarati. Este vorba de o alta comunicare. Se scurge toata incarcatura mea negativa prin varga aia care se duce mai departe in apa. Imi mai plac si filmele de buna calitate, si teatrul de buna calitate.

BI: Care este ultimul film vazut ?

Valentin Talpalaru: Greu de spus..crede-ma ca nu mai tin minte, dar promit sa vad unul si-ti spun data viitoare.

BI: Copilaria v-ati petrecuto la Targul Frumos. Cum va petreceati timpul cand erati mic ?

Valentin Talpalaru: Faceam ce face orice copil normal. Alergam cat era strada aia de mare, plecam de acasa sa bat mingea, ma cataram in copaci, ma jucam cu animalele, faceam nazbatii, spargeam geamuri, faceam cucuie, ma zgariam, si sigur citeam. Ma duceam in livada sau in vie cu cate o carte, si trageam cate o lectura. Am dus o copilaria absolut normala, pe care as dori-o si celorlalti copii. Din nefericire, generatia betonului si a laptopului nu mai are cum sa mai guste farmecul asta.

BI: Veniti dintr-o familie numeroasa ?

Valentin Talpalaru: Nu, suntem trei frati.

BI: V-a calcat vreunul dintre copii pe urme ?

Valentin Talpalaru: Nu, ajunge un singur om bolnav in familie.

BI: Cand se vorbeste despre Iasi, se vorbeste la timpul trecut. Credeti ca poate redeveni capitala culturala de alta data ?

Valentin Talpalaru: Nu. Cu siguranta nu, deoarece orice timp isi are marca lui. Cum iti imaginezi ca am putea sa refacem momentul acela absolut unic din istoria iasului, cand aici se nastea literatura romana moderna, cand aici se nastea limba romana literara, cand se adunau energii din toate spatiile spiritului de la Contac, Xenopol, Eminescu, Caragiale, Titu Maiorescu, si ceilalti. Nu avem cum, iar comparatiile acestea sunt intotdeauna paguboase. Important e ceea ce noi facem acuma. Sigur ca trebuie sa ne cladim un fel de capitala, dar ce inseamna capitala ? Capitala e spatiul de unde se iau decizii, de unde emana directive, norme de estetica, de literatura..cum sa facem noi lucrul asta ? Pentru asta ar trebui sa avem inainte de toate o infrastructura culturala pusa la punct, ori noi lucram acuma in Iasi doar cu improvizatii. Exceptand doua sau trei institutii de cultura, restul Dumnezeu sa ma ierte, sunt sub semnul intrebarii. In rest, se fac experimente cu foarte multe ghilimele, si toate paguboase. Ma bucur de pilda acuma ca in sfarsit a venit o directoare la Opera Romana din Iasi. Nu ma bucur ca are directorul pe care il are, nu ma bucur ca Palatul Culturii are directorul pe care il are, nu ma bucur de pilda ca biblioteca judeteana are directorul pe care il are, nu ma bucur ca centrul de promovare, cercetare a creatiei traditionale are directorul pe care il are, si asa mai departe…ce vreti sa va mai spun ?

BI: De ce nu va bucura ?

Valentin Talpalaru: Pai e lizibil. Ce stiti dumneavoastra despre centrul de promovare a culturii traditionale si de masa de pilda ? Aveti idee despre ce vorbesc ?

 

BI:Nu prea

Valentin Talpalaru:  E limpede, de aia nu ma bucura si pentru ca nu stiu foarte multi dintre ieseni, cand acolo ar trebui sa vina o avalansa care sa inece cu traditie si bogatie folclorica. Pai de unde sa vina ?

 

BI: Promovarea e de vina ?

Valentin Talpalaru: Pai daca tu nu te promovezi, sigur ca nu te va promova nimeni, dar daca nu ai specialisti acolo, este un centru care functioneaza fara specialisti. Sa ma ierte Domnu ca m-am oprit la el, dar un centru de cercetare si promovare a culturii traditionale care nu are specialisti in folclor plastic, in folclor coregrafic, in folclor literar, cine cerceteaza ? Pe ce anume cerceteaza ?

BI: Dar mai exista specialisti ?

Valentin Talpalaru: Cum sa nu existe ? Dar in general, specialistii se conserva si au spatiul lor in care evolueaza. Nu sunt bagati in seama, decat de cand in cand sunt scosi de la naftalina, vanturati “uitati asta-i specialistul”, dupa care e impachetat, pus in ladita, tras capacul, iar noi ne vedem de treaba in acelasi ritm anost si nivel superficial.

BI: Ce carte ne mai pregatiti ?

Valentin Talpalaru: Lucrez la doua carti. O carte de versuri care probabil se va numi “Omul de ceata”, si o carte de proza.

 

BI: Va simtiti un om implinit ?

Valentin Talpalaru: Nu, in nici un caz. Implinit te simti atunci cand tragi ultima tusa.

BI: Uitandu-va inapoi, ce va face cel mai mandru ?

Valentin Talpalaru: Copii.

Advertisements

2 comments on “Interviu cu Valentin Talpalaru

  1. Felicitari! Un interviu reusit cu un om de marca!
    Speram ca la anu sa-ti dea raspunsul la ce film a vazut ultima oara!;))
    Mult succes in continuare!

    • Mersi mult Andreea! Dar mai am pana o sa pot face interviuri ”de marca” 😀
      Iar la anu sigur trec iarasi sa-l intreb. Mult succes si tie 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s